Dobrogea - Candidat Regiune Gastronomică Europeană 2029

Universitatea „Ovidius” din Constanța a găzduit workshopul „Green Deal în Dobrogea: From Farm to Table”, un eveniment dedicat dialogului dintre studenți și profesioniști din agricultură, gastronomie și turism, organizat de Europe Direct Dobrogea împreună cu Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole – Agricultură din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, în parteneriat cu Flavours of Dobrogea.

Evenimentul s-a înscris în contextul candidaturii Dobrogei la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2029, un demers care urmărește nu doar obținerea unui titlu, ci construirea unui ecosistem regional sustenabil, bazat pe colaborare, lanțuri scurte de aprovizionare și dezvoltare economică locală.

Un dialog despre viitorul regiunii

Workshopul a adus împreună peste 60 de studenți ai facultății, care au participat la un format interactiv de lucru, alături de invitați activi în teren.

🇪🇺 Anca Coandă – Europe Direct Dobrogea

Reprezentanta Europe Direct Dobrogea a vorbit despre rolul rețelei Europe Direct în informarea și implicarea comunității locale în temele europene, cu accent pe Green Deal și pe oportunitățile pe care politicile europene le oferă regiunilor în tranziția către sustenabilitate.

🌾 Florin Bidașcă – Moșia Generalului

Producător local implicat în legumicultură și permacultură, cu accent pe biodiversitate, semințe rare și practici agricole adaptate realităților climatice ale Dobrogei.

🥘 Mirela Mogîlă – La Mirela în Ogradă – Punct Gastronomic Local (Saligny)

Un model de antreprenoriat rural construit în jurul gospodăriei proprii și al principiului „mâncăm ce gătim și gătim ce muncim”, demonstrând forța lanțurilor scurte și a economiei locale.

🌿 Văru Cosmin-Mihai – La Colibe, Corbu – cătun arhaic românesc

Fondatorul proiectului La Colibe, un demers de turism autentic și responsabil, construit în jurul naturii, identității locale și experiențelor care pun în valoare patrimoniul cultural al regiunii.

✈️ Dana Bartlett – Travel Haus

Activă în zona turismului experiențial și a dezvoltării de destinații cu identitate autentică, Dana Bartlett a adus în discuție legătura dintre experiențele locale și dezvoltarea regională, precum și modul în care un teritoriu poate deveni o destinație relevantă la nivel european. În acest context, turismul nu este doar promovare, ci un motor de dezvoltare economică, generând venituri pentru comunități, susținând producătorii locali și contribuind la crearea de locuri de muncă.

✨ Teodora Moraru & Carmen Ispas – UNPR-RSE & Flavours of Dobrogea

Inițiatoarele proiectului Flavours of Dobrogea și coordonatoarele demersului Dobrogea – Candidat Regiune Gastronomică Europeană 2029 au prezentat direcțiile strategice ale proiectului și modul în care sustenabilitatea, colaborarea între actori locali și integrarea dimensiunii europene au stat la baza acestei candidaturi.

De la idee la acțiune: workshop practic pentru studenți

Pe lângă dialogul cu invitații, evenimentul a inclus un atelier interactiv intitulat „Construim Dobrogea 2030 – De la fermă la viitor”, în care studenții au fost provocați să imagineze ce s-a întâmplat între 2026 și 2029 pentru ca Dobrogea să devină un exemplu european de regiune gastronomică sustenabilă. Exercițiul a îmbinat creativitatea cu realismul, integrând resurse locale, provocări reale (precum seceta sau accesul la finanțare) și oportunități europene.

Candidatura 2029: un instrument de dezvoltare, nu doar un titlu

Prin acest eveniment, organizatorii și-au propus și au reușit să arate că titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2029 nu este doar o recunoaștere simbolică, ci un mecanism de dezvoltare regională. Titlul de Regiune Gastronomică Europeană, acordat de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism, recunoaște regiunile care valorifică patrimoniul gastronomic și cultural pentru a genera dezvoltare durabilă, coeziune socială și creștere economică.

„Green Deal în Dobrogea: From Farm to Table” este un pas concret în construirea unei regiuni conectate, sustenabile și competitive la nivel european.