Dobrogea - Candidat Regiune Gastronomică Europeană 2029

Comitetul Regional pentru Candidatura Dobrogei la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2029 — format din Uniunea Națională a Patronatului Român – Regiunea Sud-Est (UNPR-RSE), Primăria Orașului Năvodari, Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța și Kirvad Tour — a anunțat oficial depunerea candidaturii și a prezentat etapele următoare ale acestui demers cu impact strategic asupra dezvoltării durabile a regiunii. Proiectul a fost inițiat de UNPR-RSE și este susținut printr-un parteneriat solid interinstituțional.

unpr-rse explore dobrogea

Cei patru membri ai Comitetului Regional au semnat oficial protocolul de colaborare pentru candidatura Dobrogei, împreună cu Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism (IGCAT). Acest parteneriat reunește actori cheie din sectorul public, privat, educațional și din societatea civilă, reflectând angajamentul comun pentru promovarea valorilor gastronomice, culturale și turistice ale Dobrogei.

Cine este inițiatorul proiectului?

Candidatura este inițiată și coordonată de UNPR-RSE, în parteneriat cu:

Semnatarii protocolului sunt:

  • Daniel Constantin Moraru – Președinte UNPR-RSE, inițiator al proiectului
  • Florin Chelaru – Primar al Orașului Năvodari
  • Anca Iuliana Dragomir – Director al Colegiului Național de Arte „Regina Maria”
  • Daniel Tiberiu Vadineanu – Administrator Kirvad Tour
  • Dr. Dianne Dodd – Președinte IGCAT

De ce candidează Dobrogea?

Dobrogea este unică în peisajul european — un spațiu al diversității etnice, culturale și gastronomice, situat între Dunăre și Marea Neagră. Aici conviețuiesc peste 15 etnii, iar patrimoniul culinar este un simbol al armoniei și al tradiției vii.

▶ Candidatura Dobrogei reprezintă o oportunitate istorică de a transforma această moștenire în avantaj competitiv – în turism, ospitalitate, agricultură și educație.
▶ Titlul aduce vizibilitate internațională, investiții, creștere economică și consolidarea unei identități regionale autentice.

„Ne asumăm rolul de inițiator și coordonator regional în acest proiect strategic. Dobrogea are toate ingredientele pentru a deveni un reper european în gastronomia sustenabilă, iar această candidatură este începutul unui efort comun, cu și pentru comunitatea locală.”
Daniel Constantin Moraru, Președinte UNPR-RSE

De ce anul 2029?

Întrucât Harghita va deține titlul în 2027, iar Banatul a aplicat deja pentru 2028, Dobrogea își propune să candideze pentru anul 2029.

Ce este IGCAT și de ce contează titlul?

IGCAT – Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism este o organizație internațională de elită, fondată în 2012, care reunește experți, universități, lideri de opinie și instituții europene. Aceasta sprijină regiunile care își valorifică identitatea gastronomică și culturală într-un mod durabil și inovator.

Titlul de Regiune Gastronomică Europeană are ca obiective:

  • consolidarea securității alimentare
  • stimularea economiei locale
  • promovarea educației gastronomice și culturale
  • susținerea unui turism echilibrat și sustenabil

Distincția este acordată pe baza unui dosar complex, evaluat de un juriu internațional format din experți în turism, gastronomie, educație și dezvoltare durabilă. Regiunile laureate intră într-o rețea colaborativă, dezvoltând proiecte strategice cu vizibilitate globală, susținute de organizații precum Comisia Europeană, UNESCO, Lonely Planet, National Geographic sau BBC Good Food.

Exemple de regiuni premiate:

Catalonia (Spania – 2016), Sibiu (România – 2019), Kuopio (Finlanda – 2020), Sicilia (Italia – 2025), Gozo (Malta – 2026), Harghita (România – 2027).

Vizibilitate internațională – Dobrogea, reprezentată în Sicilia (Regiune Gastronomică Europeană 2025)

În mai 2025, Teodora Moraru și Carmen Ispas, reprezentante UNPR-RSE, au participat la cea de-a 29-a întâlnire a Platformei Mondiale a Regiunilor Gastronomice, desfășurată în Sicilia, Regiune Gastronomică Europeană 2025.

Delegația dobrogeană a luat parte la sesiuni de lucru dedicate turismului gastronomic sustenabil, promovării produselor locale și dezvoltării proiectelor culturale regionale.

 

Participarea la World Food Gift Challenge 2025

Un moment-cheie al vizitei l-a constituit participarea la competiția internațională World Food Gift Challenge 2025, organizată de IGCAT. Dobrogea a fost reprezentată prin patru produse tradiționale:

  • Moș Iosif – pachet cadou de mezeluri crud-uscate: ghiudem tătăresc, babic, pastramă de vită și piept de rață afumat.
  • Dobrodulce – set artizanal cu miere naturală (salcâm și tei), lumânare din ceară și coș din papură.
  • Vinurile Darie – Cuvée Ruxandra (alb maturat, note de piersică și vanilie) și Străbun Fetească Neagră (roșu intens, cu arome de cireșe negre și ierburi sălbatice).
  • Techir – Food for Skin – set de îngrijire cu nămol terapeutic și apă salină din Techirghiol, lapte de capră și miere.

🏆 Moș Iosif a câștigat premiul „Best Tasting” pentru selecția sa excepțională de produse artizanale, ce reflectă moștenirea multiculturală a Dobrogei.

Următorii pași în proiect:

  • Elaborarea dosarului de candidatură (până în mai 2026)
  • Implicarea actorilor locali și organizarea de evenimente gastronomice și culturale
  • Vizita oficială a juriului internațional IGCAT în Dobrogea

Apel la comunitate: Dobrogea are nevoie de voi!

Această inițiativă nu este doar despre instituții, ci despre fiecare dobrogean care dorește să contribuie la promovarea regiunii sale:
➡ producători locali
➡ organizatori de festivaluri gastronomice
➡ instituții educaționale
➡ operatori din ospitalitate și turism
➡ comunități culturale și minoritare

Toți sunt invitați să se alăture acestui proiect istoric pentru Dobrogea.

📞 Pentru informații și detalii:
🌐 www.dobrogeagastronomicregion.com
✉️ office@unpr-rse.ro